Ca natie suntem un organism viu. Crestem, ne transformam...
Avem, prin urmare, exact ceea ce meritam in acest stadiu; avem atat cat ne permitem sa vrem, cat ne dam voie sa gandim si sa speram. Nu exista "dreptul la fericire", exista dreptul la a te lupta sa fii fericit.

Cum "cat ne permitem sa vrem"? Noi am ajuns sa ne permitem foarte multe, inclusiv sa vrem mai mult decat suntem in stare sa facem. De fapt noi vrem totul fara sa facem in schimb nimic.
Dreptul la fericire il are orice fiinta umana, fara sa i-l dea cineva. Asta ne deosebeste de animale. Doar in sclavie cineva iti putea da sau lua dreptul la fericire.

Ca sa fii fericit trebuie sa vrei acest lucru. Permanent avem de ales intre a fi fericiti si a avea dreptate. Deobicei alegem sa avem dreptate... Parerea mea despre asta o gasesti pe blogul meu (si putem discuta acolo sau pe mail), postarile "...despre-perenitatea-raului-si-despre-fericire" si "...despre-frica-despre-resemnare".

"cat ne permitem" inseamna ca degeaba vreu eu, vrei tu si prietenii nostri. Vecinii nu vor. Taximetristul care te-a injurat si a vrut sa te dea jos din masina cand l-ai rugat sa schimbe de pe manele sau sa inchida radioul nu vrea. Si alti 40-50,33% nu vor! Daca ai calcat in rahat cu piciorul tau stang il tai a sa te dezici de el si de miros? Iti pedepsesti capul sau ochii ca n-au fost atenti? A vrea in sintagma mea include si "facutul" de care vorbesti tu. "Vrutul" fara creier, doar din gura e ca "vreau sa castig la loto saptamana asta", ca "vreau sa ploua"...

PS: Cu mare placere continui acest dialog si aici daca ni se da voie.

Da, bineinteles ca se poate discuta orice aici !

Multumesc.