Mi-e dor de Omul Om, de Omul acela pe care l-am cunoscut cindva, cu suflet frumos si curat, atit de adevarat si de uman! Mi-e dor de cel care credea in Bine si in Lumina, de cel care lovindu-se de cinism si violenta, de mizerie, durere, raminea cu un gust amar in suflet, dar lupta si reusea mereu sa-si recistige verticalitatea... si sa-si ridice privirea spre Soare! Mi-e dor de acel Om atit de generos, care-si punea cite o farima de suflet in fiece imagine surprinsa...De fotografiile acelea uneori atit de simple sau atit de complexe, dar mereu avind acea incarcatura emotionala,care le facea sa fie atit de vii...Mi-e dor de Omul Om, asa cum il stiam, fidel Luminii, dar acceptind si umbrele,intunericul, ceata...ca parte a Tainei, a Misterului, a Vietii ! Mi-e dor de acel Om care putea sa surprinda esenta lucrurilor pozitive, care stia sa vada si mai ales sa puna in valoare frumusetea si simplitatea vietii, a lucrurilor cu adevarat importante...
Iti amintesti de Lumina de atunci ? Cita culoare...cita Viata adevarata !
Ce s-a intimplat cu sufletul tau, Florin ? Unde e Omul Om? Unde e credinta sa, unde e Lumina sa lina ?

Nu stiu pe unde este cel de care vorbesti. L-am pierdut de ceva vreme. O sa il caut. Nu stiu insa daca il voi mai gasi.
Promit ca o sa fac eforturi.

:-)